Scurt istoric

Istorie Decembrie 17, 2011

Din anul 1948 numele satului Hilișeu-Vârnav a fost schimbat în numele Hilișeu-Cloșca.

Cel dintâi locaș de biserică menționat documentar în satul Hilișeul-Vârnav a fost biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, construită în 1780 din lemn, tencuită și văruită, de ctitorul Vasile (Scarlat) Vârnav.

La împroprietărirea din 1864-1865 preotul paroh al cărui nume nu-l cunoaștem a primit opt fălci și jumătate, cu siguranță era unul dintre preoții menționați la Pomârla.

Prin testamentul lui Anastase Bașotă din 25 octombrie 1869 „...biserica din Pomârla, cum și celelalte două mai mici biserici (Hilișeul-Vârnav și Corjăuții, n.n.) de pe această moșie...” au primit „...suma de două sute fălci pământ din moșia Pomârla...”. Această suprafață s-a administrat de către epitropia bisericii Pomârla prin arendare. Din veniturile realizate s-a construit un nou locaș de biserică, cu ziduri din cărămidă pe temelie de piatră și s-a sfințit în anul 1905, cu același hram. Biserica era filie a Parohiei Pomârla.

Preoții cunoscuți documentar la Hilișeu-Vârnav:

- 1874 – preotul Gh. Răuț;

- 1887-1902 – preotul Anastasie Agapie, trecut în 1902 la Corlăteni;

În anul 1910 parohul Parohiei Pomârla din care făcea parte filia Hilișeu-Vârnav era preotul Anastasie Gheorghiescu.

În anul 1930 la Parohia Pomârla, cu aceleași filiale, era paroh preotul Vasile Amălinei.

De la înființarea Parohiei Hilișeu-Cloșca, cu filiala Corjăuți, aceasta a avut preoții: Teodor Amălinei, Constantinescu, Petru Gafițanu, Vieru Gh., preotul Daniel Precob, din anul 1998. Din anul 1997 s-a înființat Parohia Hilișeu-Cloșca.